L-am văzut nervos şi l-am iubit la fel de mult. L-am văzut grijuliu. L-am văzut la primele ore ale dimineţii şi l-am preţuit şi mai mult. L-am văzut vorbindu-mi despre pasiunile lui cu sclipire în ochi şi am simţit cum mă îndrăgostesc mai mult. L-am văzut agitat, panicat, emoţionat. L-am văzut entuziasmat. L-am admirat din umbră mult timp până să îl cunosc cu adevărat. L-am văzut nostalgic vorbindu-mi de trecutul lui. L-am văzut zâmbind. L-am văzut râzând alături de mine. L-am auzit vorbindu-mi de sute de ori şi îmi doream să nu se mai oprească. I-am iubit îmbrăţişările. I-am iubit parfumul… L-am văzut calm. L-am văzut privindu-mă pierdut. L-am lăsat să se joace cu mintea mea şi cu sufletul meu. L-am văzut fericit. Foarte fericit. L-am văzut perfect mult timp, poate mult prea mult timp. Şi într-un final am văzut cum l-am pierdut… Cum aluneca încet şi nu mai era al meu. L-am văzut dezamăgit…
