Apusul mă îneacă iarăşi sub cerul purpuriu,
Pe care rătăceşte al meu suflet pustiu.
Luna refuză să mă privească cu ochii deschişi,
Spunându-mi că în hora singurătăţii
Suntem prinşi.
Te-am iubit mult,astru rece,
Îndepărtat,
Dar după eclipsă, tu imediat m-ai uitat.
Am sperat doar pe al meu cer să stai,
Să te strecori printre stele până în Rai,
astfel eu m-aş urca pe razele-ţi,spre tine,
Ţi-aş admira privirile.
Dar întunericul îţi izolează chipul departe,
divizând ale noastre umile soarte…
Ajungem o unealtă din trusa
Măreţului destin,
Ajungem doi străini ce împărtăşesc
Acelaşi chin.
Şi-am ajuns doi prieteni
Ce se iubesc şi azi,
În ale trecutului palme,
Şi-ai amintirilor umeri calzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu