Vreau...

Şi vreau să cunosc totul la tine. Vreau să îţi pătrund în cuget, să rămân acolo, să văd dacă ma cunoşti şi dacă mă iubeşti aşa cum zici. Să-ţi pătrund în şoapte şi în gând. Iar tu să mă înveleşti cu parfumul tău inconfundabil şi să uităm de noi şi de tot ce ne înconjoară. Să fim noi doi şi restul lumii şi să ne iubim ca şi cum nu am avea altceva mai bun de făcut. Să privim împreună stelele in nopţile târzii de vară şi să facem ce alţii nu au reuşit într-o viatţă de om. Să fim noi oameni unul pentru celălalt,iar universul sa ne fie la picioare. Să ne iubim cum şi cât alţii nu au mai făcut-o. Să fim unici şi să nu murim diferiţi. 

Infinit.

Se apropia de mine cu paşi şovăitori şi reci,
Surprins de simpla mea tăcere,
Îmi căuta necontenit uitarea
În care am căzut când a plecat.

Îmi bâjbâia neîndemanatic privirea
Ce ezita să strălucească
La întâlnirea ochilor săi
Şovăitori şi reci...

Priveam pierdută..iar şi iar
Prin amintirile ce se împleticeau
Într-o sferă infinită de...
Zâmbete rupte din Iadul
Rece şi şovăitor.

Îmi zâmbeşte absent,
Un zâmbet şovăitor şi rece
Vreau să-l mai fac să stea
Măcar o clipă
Să-l mai admir o dată.

M-a luat de mână,
Rece şi distant
Şoptindu-mi câteva cuvinte
Şovăitoare de adio.

Părea răpit de timp,
De împrejurări.
Se simţea slab în prezenţa-mi,
Acoperită de eternitate şi teamă.

M-a privit pentru ultima oară,
Absent, mi-a zâmbit trist
Şi s-a îndepărtat nesigur şi
Uşor de mine...
Cu paşi şovăitori şi reci.

Regăsire.

Şi-am revenit în micul meu univers pe care nu l-am mai vizitat demult. Mi-era dor de o regăsire... De un loc în care nu-mi mai e frică de mine. De... un loc în care nu mă ştie nimeni şi bine face. Şi aici descopăr cu adevărat cât şi cum m-am schimbat. Dacă eu cea veche era mai bună decât eu cea nouă. Îmi place ce văd.. Văd un om care a trecut prin atât de multe.. şi despre care a scris cu fiecare ocazie. Văd un om care a trecut de la extaz la agonie şi invers. Văd un om mai puternic şi capabil să zâmbească indiferent de situaţie. Mă văd pe mine cea îndragostită de acum un an şi-mi place de mine mai mult acum. Fie că m-am schimbat în rău sau în bine, îmi place că văd o oarecare evoluţie. Văd tristeţe în tot ce scriam şi fericire în ce scriu acum. Mă văd şi măcar o dată îmi place ce văd.

Viaţa te învaţă căă atunci...

Când nu mai ai gheare cu care să răneşti, tot ce-ţi mai rămâne e să fii bun.

Adolescenţă…

Adolescenţă…
Nopţi pierdute numărând stele,
secunde ce trec grele,
dezamăgiri uitate într-o pătură
în zilele ploioase
zâmbete false
Ce se înfăţişează senine
Pe chipurile triste ale oamenilor
Ce privesc pierduţi în gânduri
Razele călduţe ale soarelui.
Naivitate,
neîncredere,
Uitare de sine şi visare,
Iubiri, plutiri, aripi spre infinit,
Cugetări în miez de noapte
Zile irosite privind oameni,
Privind cerul, luna, natura şi…
Şi visând la o viaţă perfectă de adolescent
Unde…
Fiecare om cu care interacţionăm
are un mesaj,
Cand eşti tânăr adolescent
Visele domnesc,
uitarea de sine e
la ordinea zilei,
Zâmbetele fără rost
sunt cele mai spontane,
Nu-ţi pasă dacă e frig, cald,
Sufletul rămâne la fel.

Nu-ţi mai pasă dacă e vară, iarnă
Nu-ţi pasă de cărţile uitate
demult în bibliotecă
De vântul de afară
De ninsoare, ploaie sau soare.
Cand eşti adolescent,
Visele se împart
În două categorii
Vise nocturne sau diurne
Vise împărtăşite sau ascunse
Vise păstrate sau uitate
Vise scrise sau pierdute
Visele rămân vise.
Aşa a fost mereu.
Cand eşti adolescent,
Stelele strălucesc mai tare
Cand sufletu-ţi luminează
De fericire
Iar nopţile sunt lungi
Când cineva tocmai a săpat
O groapă adâncă
În al gândurilor cimitir
Ce te-ndeamnă la uitare
Şi lacrimi…
Cand eşti adolescent
Arunci cuvinte inutile
În toiul nopţii
Pe foi bizar de albe
Lacrimile se transpun
În căni de cafea amară
Unde singura alinare
A fiecărei zile
Este zâmbetul
Unui om drag
Din orice moment,
Orice zi din calendarul
Neactualizat demult doar,
Din frica zilei de mâine
şi ce poate oferi ea.

Univers împărţit la două suflete frânte.

Apusul mă îneacă iarăşi sub cerul purpuriu, 
Pe care rătăceşte al meu suflet pustiu.
Luna refuză să mă privească cu ochii deschişi,
Spunându-mi că în hora singurătăţii
Suntem prinşi. 

Te-am iubit mult,astru rece,
Îndepărtat,
Dar după eclipsă, tu imediat m-ai uitat.
Am sperat doar pe al meu cer să stai,
Să te strecori printre stele până în Rai,
astfel eu m-aş urca pe razele-ţi,spre tine,
Ţi-aş admira privirile. 

Dar întunericul îţi izolează chipul departe,
divizând ale noastre umile soarte…
Ajungem o unealtă din trusa
Măreţului destin,
Ajungem doi străini ce împărtăşesc
Acelaşi chin. 

Şi-am ajuns doi prieteni 
Ce se iubesc şi azi,
În ale trecutului palme,
Şi-ai amintirilor umeri calzi.

Ştii...?

Ai simţit vreodată cum într-un timp foarte scurt, în câteva minute, sufletul ţi se destramă? Se împarte în bucăţele mici, ce aleargă spre tărâmuri bizare şi necunoscute, se împarte la toţi oamenii pe care i-ai cunoscut în viaţa asta şi ţie nu-ţi mai rămâne nimic. Rămâi gol pe interior, cu un gust amar de indiferenţă şi cu o scânteie de speranţă în privire. Ai simţit vreodată că timpul nu mai e suficient să îţi vindece rănile şi că trebuie să schimbi ceva? Trebuie să iei atitudine cu privire la o întâmplare ce s-a repetat de-a lungul anilor şi pur şi simplu nu ai avut puterea să ai grijă de tine şi următoarele dăţi şi să fii atent cui îţi încredinţezi sufletul. Ai simţit vreodată că Luna vrea să îţi asculte poveştile şi să-ţi oprească lacrimile? Că stelele îţi sunt alături şi se sfătuiesc, strălucind din ce în ce mai tare doar pentru tine? Că cerul este întunecat, asemeni minţii tale într-o dimineaţă agitată de aprilie... Ai simţit vreodată că ai toate motivele să renunţi, însă doar unul puternic să continui, iar ceva din interiorul tău te ambiţionează să nu te dai bătut? Ai simţit vreodată că viaţa nu mai are niciun rost şi brusc realizezi că tu eşti singurul motiv pentru care să exişti? Nici părinţi, nici prieteni, nici colegi, nici profesori, nici iubirile eşuate, nimeni, în afară de TINE. Aşadar, cei ce nu sunt fericiţi cu oamenii de care sunt înconjuraţi, oraşul în care locuiesc, înfăţişarea pe care o au şi nu numai, să caute în adâncul lor o umbră bizară şi să afle mai multe despre ea până vor începe să fie fericiţi că s-au descoperit... într-un final, că pot să îşi răspundă la întrebări prin propriile răspunsuri care se găsesc în interiorul lor. Asta e adevărata fericire.

Noi, ca oameni, avem datoria să nu mai complicăm chiar tot ce ne înconjoară- măcar o vreme...Lucrurile sunt atât de simple şi uşor de rezolvat, încât orice gând în plus creează o problemă în plus.

Dialog.

EA: Eşti om. Ce-ţi poţi dori mai mult de atât? Eşti inteligent, eşti o prezenţă plăcută, nimeni nu se poate compara cu tine, mai ales în viaţa mea. Nu-ţi dai seama cât de mult însemni tu pentru mine şi cât de fericită sunt că te-am întâlnit. Toţi suntem frumoşi în felul nostru. Frumuseţea exterioară nu contează, e ceva ce vine şi pleacă, important e ce eşti tu şi ce poţi oferi tu ca om!

EL : Şi eu te iubesc!

Oameni frumoşi.

E atât de drăguţ să afli că unele persoane chiar se bucură de existenţa ta, de simplul fapt că te-au întâlnit, să aflii că, fiind tu însuţi, alţii te percep ca cea mai caldă şi sensibilă persoană. E de asemenea frumos când cineva,oricând, e în stare să îşi piardă timpul cu prostiile şi gândurile tale urâte, care peste nu ştiu cât timp,nu vor mai conta.Cred că singurul meu noroc în viaţa asta e că nu se opreşte în a-mi arunca în cale oameni frumoşi. Nu am cuvinte să descriu ceea ce simt acum. E probabil cel mai înălţător sentiment,dacă se poate numi aşa. După iubire. Fericire! Ce frumos sună! Mulţumesc,oameni frumoşi, că nu încetaţi să îmi faceţi zilele deosebite,luminoase, speciale!

Tu.

A fost 12 noaptea. Ceasul parcă e mort la lumina lunii. Trebuia să dorm demult. Somnul a fugit de mine, însă tu ai rămas în mintea mea. Inima mea, este singura sursă de energie posibilă acum. Bate ca o nebună.
1:13. Oficial nu mai este vacanţă. Tu încă priveşti prin amintirile mele. Ai de gând să îmi părăseşti trecutul? N-are rost.
2:07. Nu pot să dorm. Încă mă gândesc la tine. Sau nu sunt suficient de obosită pentru a dormi. Însă e mai dulce prima variantă.
3:29. Am nevoie de odihnă. Ia zi, printre ce amintiri cotrobăi acum?
3:58. Ce dulce pare somnul când tu umbli prin locuri nedescoperite încă minţii mele.
4:44. E frumos aici. De-aş ştii şi unde mă aflu şi cum am ajuns aici.. Ah, da, TU.
5:54. Mai e puţin din noapte. Nu am închis un ochi.
6:53. Ah, ai de gând să mă laşi să dorm? Amintirile mele sunt urâte,n-ai ce să găseşti acolo. Sau poate că ai. Poate o găseşti pe vechea EU acolo, sau ai găsit-o deja, şi îţi place de ea mai mult. Noapte bună.
7:22 În mai puţin de o oră trebuie să fiu la liceu. Am dormit aproape jumătate de oră. Dar nu mai contează. Nu mai am nevoie de somn.
7:34. Tu.

Te iubesc.