Azi

Azi m-am hotărât să mor
să îmi încătuşez sufletul,
să-l încui cu o cheie elastică
să-l închid într-o cutie ascunsă prin
copaci
şi să o arunc neglijent în tine
cu speranţa că te va lovi
şi îl vei descoperi după ce vei încerca
să o deschizi.
Sau să-l arunc în mine
să îi simt cicatricile şi rănile deschise
să mă doară mâinile doar gândindu-mă
că l-am purtat pe braţe.
Perfecţiune, sângele
răni dulci, misterele
ştiute doar de el
vor fi aruncate în praf printre gânduri bizare,
-ce se întrepătrund-
Litere amestecate prin pauzele de somn
şi sunetele vagi în momentele de linişte totală
sau de râsete cotidiene, monotone.
Oh, cheie
suflet
unde ai căzut?
unde te-ai pierdut?
Azi m-am hotărât să mor,
să îmi încătuşez sufletul.
Să mă aventurez-singură- în linişte
prin univers
prin minţi omeneşti
prin cugetări aprinse în miez de întuneric
prin particule nevăzute de stele
prin alte suflete cu trupuri
sau trupuri cu suflete.
Să-mi văd construcţia
în alţii
să mă regăsesc în oameni
priviri, zâmbete
chei, degete, tăceri,
cuvinte, complexitate, eleganţă,
mister.
Azi m-am hotărât să mor
să îmi
încătuşez
sufletul.