I can feel you in
my sad lungs
It's you when
I breath in
It's you when
I breath out
It's only you when I
smoke my last cigarette
before midnight.
It's all that pain that I feel
in my sad bones
Oh, that pain
Sad lungs...
Sad bones...
Again.
12.10.2014
Am încercat să te scriu
Şi descriu cu litere,
cuvinte, silabe.
Aruncate cu grijă în perfecţiune
albă.
Am încercat să te descriu, infinit!
Cu diacritice, virgule,
ondulaţii.
Cu raze de lună,
frunze, picături de
ploaie, iarbă,
cer.
Am încercat, încercat, încercat!
cu majuscule, cifre,
litere mici, de mână,
minuscule, dezordonate,
sincere,
ordonate, ascunse,
haos.
Dar tu...
Pe tine, iubire,
nu te pot descrie aşa
cum orice om nebun, monoton,
normal, ar face-o!
Tu...
eşti puncte de suspensie.
Eşti mister, calmitate,
furtuni şi mări,
zi şi noapte,
hotărâre, ezitare,
paradox!
Ah, dulci, duuulci
puncte de suspensie...
21.10.2014
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să locuieşti într-un tren? Să ai mereu acelaşi loc, la geam, al treilea de pe dreapta, cu spatele la locomotivă. Să asculţi sunetul făcut de roţi pe şinele de tren. Să începi să te simţi ca acasă în momentele în care îl auzi. În zilele ploioase să urmăreşti fiecare picătură cum vrea să te îmbrăţişeze, să împrumute din căldura ta, însă se izbeşte violent de geamul ce vă desparte. Să priveşti mereu în urmă. Să păstrezi astfel o bucăţică din ce numeşti tu „acasă“ -locul copilăriei tale, locul în care se află tot trecutul tău, locul în care tot ce contează nu trebuie uitat, locul cu oameni calzi, cu momente de neuitat- şi să nu ţi se facă dor prea curând. Te-ai gândit să pleci pentru totdeauna din acel cimitir de amintiri care nu îţi mai poate oferi oricum nimic în afară de un trecut cam pustiu cu oameni ce în timp au plecat?
Să călătoreşti în permanenţă. Să te împrieteneşti cu oamenii pe care ai ocazia să îi întâlneşti doar o dată în viaţă şi să scrii despre ei. Să simţi cum te cuprind fiorii când înveţi câte ceva de la fiecare. Să îţi ajungă poveştile lor până în măduva oaselor. Să scrii despre sclipirea din ochii lor. Sclipire de entuziasm, fericire, dezamăgire, nerăbdare, plictiseală, ignoranţă, iubire, singurătate. Să poţi să te deschizi lor pentru o perioadă scurtă de timp, ştiind că nu te vor răni şi să le promiţi că vă veţi întâlni într-o bună zi. De obicei persoanele se bucură când aud asta, însă promisiunea aceasta nu va fi niciodată respectată în mod conştient.
Dar nopţile în tren sunt reci şi pustii... Liniştite, interesante şi fascinante. Şi la schimbul trenurilor să stai pe peron în mână cu o carte proaspăt cumpărată din gară şi o cană de cafea cu iz de trenuri, aşteptând ca o nouă călătorie spre nicăieri şi înapoi să înceapă.
Ei bine, eu am de gând mâine în zorii zilei să iau primul tren şi să plec spre infinit. Ai de gând să îţi bei ceaiul ăla mai repede şi să te hotărăşti dacă vrei să mă însoţeşti?
Închide-mă-ntr-un vis
Colecţionează-mă.
Foloseşte-mă,
Ca pe-o oglindă veche
Să îţi trezesc amintiri
Să răscolesc în tine
Să devii haos ca bucăţile din mine
Să mă vezi în tot ce te înconjoară.
Colecţionează-mă.
Foloseşte-mă
Ca pe un tablou prăfuit
Reîmprospătează-mi zâmbetul
Reînvie-l.
Trăieşte cu mine şi prin mine
Intră în tablou
Să nu murim, să nu moară ce am avut
Să fim veşnici.
Fiinţe fragile însetate
După înţelegere şi singurătate
Ne ascundem în spatele unor
Gânduri la fel de fragile ca noi.
Să le amestecăm până devin poezie.
Să ne sufocăm slăbiciunile
Până când vom înfrunta timpul
Şi-l vom împiedica să mai treacă prin noi.
Să le dispersăm în zorii zilei
Când fragilitatea unui nou început
Le va doborî de la prima rază.
Am auzit clipa
Cum s-a speriat de gânduri
Şi voi continua să îi aud
Fiecare foşnet din nopţile infernale
În care colindam pădurile
Şi simţeam Liniştea cum îmi
Respira brutal în creştet
Fără niciun gând că s-ar
Putea ascunde în mine.
Am trăit clipa cum nu
Trebuia şi voi continua să
O trăiesc la infinit până
Când mă voi transforma în
Trăire şi toate amintirile tale
Vor fi alcătuite din mine
Şi eu din ele cu sclipiri
De stele şi priviri intense.
L-am văzut nervos şi l-am iubit la fel de mult. L-am văzut grijuliu. L-am văzut la primele ore ale dimineţii şi l-am preţuit şi mai mult. L-am văzut vorbindu-mi despre pasiunile lui cu sclipire în ochi şi am simţit cum mă îndrăgostesc mai mult. L-am văzut agitat, panicat, emoţionat. L-am văzut entuziasmat. L-am admirat din umbră mult timp până să îl cunosc cu adevărat. L-am văzut nostalgic vorbindu-mi de trecutul lui. L-am văzut zâmbind. L-am văzut râzând alături de mine. L-am auzit vorbindu-mi de sute de ori şi îmi doream să nu se mai oprească. I-am iubit îmbrăţişările. I-am iubit parfumul… L-am văzut calm. L-am văzut privindu-mă pierdut. L-am lăsat să se joace cu mintea mea şi cu sufletul meu. L-am văzut fericit. Foarte fericit. L-am văzut perfect mult timp, poate mult prea mult timp. Şi într-un final am văzut cum l-am pierdut… Cum aluneca încet şi nu mai era al meu. L-am văzut dezamăgit…
Hai să ne bem povestea
Cu ochii pierduţi în timp
Cu zâmbete amare în dimineţile târzii
Şi visele pierdute în nopţile albe.
Hai! Hai să ne bem povestea!
S-o ascundem în noi ca şi cum...
Nici măcar n-ar fi fost.
Să îngropăm acum trecutul
Şi tot ce-am avut.
Hai să ne bem povestea!
Încet, zâmbind în taină
Poveste amară, ca o cafea
În miez de noapte
Într-o cană cu iz de dor
Aşa cum îţi place ţie...
Poveste dulce, ca un ceai de iasomie
Într-o cană cu iz de calmitate
Cât timp îţi admir privirea caldă
Aşa cum îmi place mie.
Hai! Hai să ne bem povestea
Poveste ce ne-a despărţit
Şi ne-a făcut azi să fim
Ce suntem cu adevărat:
Doi străini ce caută alinare,
Ce-şi beau singuri minciunile şi visele
Cu melancolie în glas spunând
Uite, povestea s-a sfârşit.
Dar la final a fost mai dulce
Datorită lacrimilor fierbinţi
Irosite în nopţile pustii.
Totuşi... Ca ultime cuvinte
Hai să bem măcar...
Povestea mea.
~08.02.2014
Cineva m-a învăţat că la furie pot să scriu lucruri nu tocmai plăcute, însă să nu le şterg pe moment.
Deoarece în timp voi crede cu adevărat în ce am scris.
