Suflet pierdut.

Ascunzi.. Ascunzi într-un suflet rătăcit de soartă

Un vis înfiripat în august, dimineaţa

Îl şlefuieşti uşor, cu zâmbetul amar

Îi scrii povestea, demult uitată-n debara,

Îi zideşti destinul, aşa cum îţi doreşti,

Îi construieşti o inimă asemeni ţie

Şi-l vezi cum se înalţă triumfător

Spre azurul infinitului imaculat

Ce-l cuprinde ca-ntr-o îmbrăţişare

Dintre doi vechi îndrăgostiţi

Ce şi-au pierdut speranţele printre nori

Ce aşteaptă un vis diurn să se-mplinească

Ce s-au regăsit şi rătăcit din nou

Ce-şi zâmbesc la fel ca-n prima zi.

Şi-i găseşte un trup pe masura sa

Ce-l va preţui şi ocroti mereu

Şi împarte dăruire şi pasiune

În fiecare ramură a existenţei sale

Şi te-a găsit pe tine. Da, pe tine,

Cel ce fără să ştii cum e să-l ai

Ce nu-nţelegi ce-nseamnă

Şi n-o să realizezi vreodat',

Să-ţi înrădăcineze iubire în vene

Să vezi şi tu cum e să te ascunzi

Într-un suflet rătăcit de soarta.

Zi

Luna-ţi îndrumă senină paşii

Ce se îndepărtau şovăitori de mine,

În noaptea rece şi absentă de mai

În care sufletele noastre s-au împarţit din nou

În două picături cândva împreunate

În două margarete arse de soare

În două frânturi de hârtii cu versuri înşirate

În două îmbrăţişări cu amintiri reci

În două spirite şovăitoare ce îşi spun adio

Dimineaţa, razele şăgalnice de soare

Ne-au reunit spiritele

Într-o tornadă de vise

Ce aşteaptă să se împlinească,

Într-o multitudine de zâmbete

Ce-şi croiesc senine drum printre gânduri,

Într-o ceaşcă de priviri necontenite

Şi intense

Într-un ţinut de mână

Ce a ascuns departe misterul unei zile senine

De vară pustie.

Cineva...

Cineva m-a învăţat că la furie pot să scriu lucruri nu tocmai plăcute, însă să nu le şterg pe moment.

Deoarece în timp voi crede cu adevărat în ce am scris.