în colţul plin de cărţi pierdută
în taină să vii tu, minune
pe-un colţ de scânteie din privire.
Şaizeci şi şapte de ani lumină parcă sunt
din ziua în care mi-ai apus în palmă
şi-ai surprins c-un zâmbet cald
momentul fericirii noastre.
Şaizeci de secunde trec încet
tic-tac la unison cu bătăile inimii.
Mi-a fost teamă să vorbesc...
Ca nu cumva să sperii clipa.
Cincizeci şi patru de zile până la căderea lui liberă
din infinitul albastru
printre planuri selenare şi terestre
tu, stea căzătoare, fură-mi
o fărâmă de nor până nu-mi expiră timpul.
Patruzeci şi opt de ore până tresar
la atingerea razelor de soare
în dimineţile pustii de mai
cu linişte orbitoare atipică.
Treizeci şi nouă de flori de măr
uitate-n efemer, pierdute-n etern,
pe-un vis abstract şi-un gând plăpând
de primăvară timpurie.
Treizeci de speranţe,
cinci, deşarte şi puternice,
îmi impun să poruncesc cerului să plângă
în deşertul sufletului său.
Douăzeci şi cinci de ore de nepăsare
te îngroapă în note muzicale domoale
cu respiraţie întretăiată
de surâsuri distante ale lui Florar
Ş-am ajuns la şaptesprezece ani.
Stări emoţionale schimbătoare,
vise reci uitate-n caiete rupte de mâini fragile,
cu versuri, zeci de versuri, mii de versuri
scrise în... inconştient.
Ploi de stele în minţi sclipitoare,
sentimente alambicate,
voci aprinse.
Jocuri de lumini defocusate,
suflete sincere.
Iubiri intense,
muzică spontană.
Reacţii neaşteptate,
conexiuni bizare.
Visuri neînţelese,
zbor. Aripi. Extaz. Haos. Fericire. Zâmbete. Viaţă. Şaptişpe.
